La moldoveni, banii de pe card se cheltuie în numerar

În primul semestru al anului 2012, valoarea operaţiunilor cu carduri emise în Moldova şi efectuate în ţară s-a ridicat la circa 9,42 mlrd lei. Din această sumă, aproximativ 9,03 mlrd lei sunt retrageri de numerar şi doar 387 mln lei sunt plăţile făcute prin card, arată datele publicate de Banca Naţională a Moldovei.

Valoarea operaţiunilor cu carduri emise în RM şi efectuate în străinătate se ridică la circa 594 mln lei, dintre care circa 437 mln sunt plăţi fără numerar. Valoarea operaţiunilor cu carduri emise în străinătate şi efectuate în RM se ridică la circa 882 mln lei, dintre care circa 622 mln sunt retrageri de numerar.

Comparativ cu primul semestru al anului 2011, valoarea operaţiunilor cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în ţară a crescut cu circa 16%, iar plăţile făcute prin aceste carduri - cu 36%. De asemenea, a crescut numărul dispozitivelor speciale, prin care pot fi retrase mijloacele băneşti sau efectuate plăţile cu carduri, cu 1076 unităţi.

Potrivit Agenţiei de rating Moody’s, fiecare procent suplimentar de utilizare a cardurilor de plată majorează Produsul Intern Brut mondial cu 15 mlrd dolari SUA.

Add a code snippet to your website: www.paste.org